De ce nu există mai mulți oameni stângaci în lume

de: Bianca Prangate
16 06. 2018

Oamenii stângaci reprezintă o zecime din populația lumii și nu au avut o reputație bună de-a lungul istoriei – pe vremuri, erau persecutați și etichetați drept malefici.

Teoriile care ar explica această predispoziție variază, iar un exemplu este cel al mamelor cu vârste înaintate care decid să aibă copii. Cercetările realizate până acum arată că stângacii capătă această trăsătură dinainte de a se naște. Încă din a treisprezecea săptămână de sarcină, bebelușii au tendința de a suge ori degetul drept, ori cel stâng.

Un studiu publicat în jurnalul eLife arată că predispoziția oamenilor spre a fi dreptaci sau stângaci ar putea să aibă legătură cu măduva spinării. Cercetarea a fost condusă de Sebastian Ocklenburg, Judith Schmitz și Onur Gunturkun de la Ruhr University Bochum, alături de colegii lor din Olanda si Africa de Sud. Ei au descoperit că activitatea genelor din măduva spinării poate să determina ce mână va fi dominantă.

Mișcările brațului și a mâinii încep în creier, în zona cortexului motor, de unde sunt transmise semnale către măduva spinării care conduc la mișcarea propriu-zisă. Până la vârsta de 15 săptămâni, cortexul motor și măduva spinării ale fetusului nu se sunt conectate.

Astfel, creierul alege o mână preferată înainte ca măcar să o poată controla. Modul diferit de manifestare a genelor afectează părțile stângi și drepte din măduva spinării în mod diferit – iar de aici apar oamenii stângaci și cei dreptaci.

Cât despre motivul pentru care oameenii stângaci sunt o raritate, cercetătorii de la Northwestern University au o teorie. Ei cred că procentul mic de stângaci este un rezultat al evoluției umane și al condiționării sociale.

Maiexact, oamenii au evoluat să favorizeze capacitatea de a fi dreptaci, astfel încât cei care se abat de la normă se autocondiționează să fie la fel. Desigur, acest lucru nu se întâmplă mereu, de unde și procentul mic de oameni stângaci.

Totuși, diferențele neurologice dintre stângaci și dreptaci sunt mici, iar știința a arătat că între cele două categoorii nu există distincții de comportament sau la nivel psihologic.